Cien Moisturising Cream - Review

09:00

Bună dimi, somnoroșilor! 
Chiar dacă nu am mai scris de vreo trei zile, nu am stat degeaba. V-am zis că am o săptămână aglomerată, dar iată că se apropie de final. Mâine plec la Brașov, iar bagajele trebuiau puse la punct din timp. Să vă descriu într-un cuvânt atmosfera de zilele astea: haos :)) Printre picături, am apucat să termin și comenzile voastre. O să vă arăt curând ce am mai meșterit.
Până atunci, am zis să încerc un review. Primul review. Dacă a ieșit sau nu, îmi spuneți voi. 

Nu sunt și nici nu vreau să mă dau mare cunoscătoare într-ale frumuseții.  Consider că îngrijirea este foarte importantă și încerc să mă țin (cât de cât) de rutina pe care mi-am făcut-o. Pentru că tenul meu nu vrea să fie perfect, sunt nevoită să îi acord o atenție aparte. 
Pot spune că am încercat diverse produse de-a lungul timpului, unele mai ieftine, altele mai piperate ca preț, și mi-am dat seama că nu întotdeauna ce este ieftin trebuie să fie neapărat și prost. Din acest motiv, am ales să vă vorbesc despre o cremă pe care am folosit-o și încă o folosesc. 
Este vorba despre Cien Moisturising Cream. O găsiți și voi în Lidl, la un preț mic comparativ cu alte produse din aceeași categorie (aprox 8-10 lei). Se găsește într-un borcănel de sticlă, are 50 ml și este destinată tuturor tipurilor de ten.
Nu mă pricep la ingrediente, dar le voi enumera mai jos (poate cunoașteți și mă luminați și pe mine):
Aqua, Glycerin, Dibutyl Adipate (?), C12-15 alkyl benzoate, cetearyl alcohol, dicaprylyl carbonate, sodium acrylate/acryloydimethyl taurate copolymer, polyisobutene, dicaprylyl carbonate, ethylhexyl triazone (UV filter/filtru UV), phenoxyethanol, panthenol, cyclohexasiloxane, tocopherol acetate, disodium EDTA, diethylamino hydroxybenzoyl hexyl benzoate (UV filter/filtru UV), ethylparaben, methylparaben, bis-ethylhexyloxyphenol methoxyphenyl triazine (UV Filter/filtru UV), parfum, dimethicone, sodium hydroxide, allantoin, benzoic acid, acrylates/C10-30 alkyl acrylate crosspolymer, Caprylyl/Capryl Glucoside (?), dehydroacetic acid, Pyrus malus fruit extract, Panicum miliaceum extract, chlorella vulgaris/lupinus albus protein ferment,pectin, tocopherol acetate, tannic acid, ci 42051, potassium sorbate.

Chiar dacă promite o hidratare de durată, este posibil să nu fie suficientă pentru persoanele cu tenul uscat (așa ca mine). Cu toate astea, eu o recomand deoarece mi-a fost foarte bună în zona T, unde și-a făcut treaba cu succes. 

Pro & Cons:
+ are o textură lejeră; se absoarbe repede
+ are un miros plăcut
+ prețul este foarte ok
+ este bună ca bază de machiaj
+ după aplicare lasă pielea fină ( cu o senzație răcoroasă <3 )
+ deși am un ten foarte sensibil, nu mi-a provocat nicio alergie/ iritație
- mare atenție cu borcănelul să nu scape (deși pare rezistent)
- lasă o peliculă ușor lipicioasă pe ten, dar dispare repede 
Tot ce am scris mai sus este strict părerea mea despre acest produs. Știți foarte bine faptul că problemele tenului diferă de la persoană la persoană, așa că este posibil să nu aveți aceeași opinie ca mine dacă încercați crema. Menționez că a fost achiziția mea și nu reprezintă niciun fel de sponsorizare.  
Dacă v-a fost de ajutor postarea, aș fi bucuroasă să aflu. De asemenea, vă aștept comentariile cu privire la produsele Cien pe care le-ați încercat. Sunt curioasă ce părere aveți despre ele. 
Pupici!

P.S. V-am zis aici că nu am o melodie preferată în perioada asta. Ei bine, am găsit-o. Vă las să o ascultați și voi, că la mine e pe repeat de vreo două zile. :)

You Might Also Like

6 comentarii

  1. ma bucur ca ti-am descoperit blogul! e superb...si ft util
    P.S si eu ador John Legend in curand voi pleca la un concert care de'al lui :) te pup Mia
    te invit pe blogul meu mi-ai face o mare placere
    www.myab.me

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit :) Mă bucur că îți place colțișorul meu.
      Imediat intru pe blogul tău.
      Te pup :*

      Ștergere
  2. Si eu ador melodia <3 <3 <3 <3
    Eu n-am incercat inca aceasta crema, poate o sa o fac pe viitor. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E minunată! (melodia)
      Aștept să îmi spui părerea ta despre cremă :)

      Te pup! :*

      Ștergere
  3. trebuie sa merg si eu in lidl sa imi iau cateva produse cien pentru ca am auzit numai de bine de ele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am mai încercat de la ei geluri de duș, săpun și un unt de corp. Sincer, mi-au plăcut, iar prețurile mi s-au părut super ok, mai ales pentru bugetul meu :)

      Pupici!

      Ștergere

Popular Posts

Lovely Followers

Like us on Facebook